Sari la conținut
← Înapoi la Dining Challenge

REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOȚIONALE BFW DINING CHALLENGE – DINE MORE. WIN MORE.

Text actualizat prin Actul adițional nr. 1 din 14 septembrie 2026 (completarea Premiului 2 — city break la Paris, cu zbor și cazare; corelarea numărului de rezerve la art. 7.4).

Descarcă regulamentul autentificat (PDF)

Art. 1. Organizatorii Campaniei. Regulamentul.

1.1. Campania promoțională „BFW Dining Challenge – Dine More. Win More.” („Campania”) este organizată de către:

IALOC S.R.L., cu sediul în Str. Radu Popescu, Nr. 10, Bl. 32A, Sc.A, Ap. 14, Et. 3, Târgoviște, județul Dâmbovița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2018000556157, având cod de identificare fiscală RO37066853, reprezentată prin Măgureanu Cosmin Adrian, în calitate de administrator, denumită în continuare „ialoc”,

și

SASHA BOUTIQUE S.R.L., cu sediul social în str. Ogrăzii nr. 7A, sat Gruiu, comuna Gruiu, județul Ilfov, cod poștal 077115, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2015007572407, având CUI 34683161, reprezentată legal prin Cincu Alexandra Cristiana, în calitate de administrator,

ambele societăți urmând a fi denumite împreună în continuare „Organizatorii”.

1.2. Campania este organizată în cadrul evenimentului Bucharest Food Week 2026 („BFW”), în conformitate cu prevederile prezentului Regulament („Regulamentul”) și în acord cu prevederile legislației incidente.

1.3. Regulamentul este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant pe întreaga perioadă a Campaniei, și poate fi consultat la adresa: https://bucharest.foodweek.ro/en/regulament-dining-challenge.

Art. 2. Durata și aria de desfășurare

2.1. Campania se desfășoară conform următorului calendar:

  • a) Perioada de participare: 14 septembrie 2026, ora 00:00 – 20 septembrie 2026, ora 23:59, ora României;
  • b) Tragerea la sorți: 23 septembrie 2026;
  • c) Anunțarea câștigătorilor: în termen de maximum 5 (cinci) zile de la data finalizării procedurii de validare a tuturor câștigătorilor.

2.2. Campania vizează exclusiv evenimentul Bucharest Food Week 2026 și rezervările efectuate și onorate în cadrul acestuia, la restaurantele participante.

2.3. Lista restaurantelor participante la BFW este disponibilă la adresa: https://bucharest.foodweek.ro/en/restaurants.

Art. 3. Condiții de participare și eligibilitate

3.1. La Campanie pot participa persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani până la data începerii Campaniei și care îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul Regulament.

3.2. Pentru a fi eligibil pentru tragerea la sorți, Participantul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • a) să dețină minim 3 (trei) rezervări pentru perioada 14 septembrie 2026 - 20 septembrie 2026 la oricare din restaurantele participante la Bucharest Food Week 2026, rezervări efectuate prin intermediul Platformei ialoc (respectiv website-ul ialoc.ro și/sau aplicația mobilă ialoc) sau al website-ului Bucharest Food Week (bucharest.foodweek.ro), cu condiția ca toate rezervările să fie asociate aceluiași număr de telefon;
  • b) să onoreze în aceeași perioadă (14 septembrie 2026 – 20 septembrie 2026) minimum 3 (trei) dintre rezervările menționate la lit. a de mai sus, la oricare din restaurantele participante la Bucharest Food Week 2026;
  • c) să nu anuleze mai mult de 1 (una) dintre rezervările menționate la lit. a) de mai sus, condiția prevăzută la lit. b) rămânând în orice caz aplicabilă;
  • d) să nu înregistreze nicio rezervare neprezentată în perioada Campaniei la restaurantele participante la Bucharest Food Week 2026.

3.3. Condițiile prevăzute în prezentul art. 3 sunt cumulative. Participantul care nu îndeplinește oricare dintre aceste condiții nu va fi inclus în tragerea la sorți.

3.4. În sensul prezentului Regulament, prin „rezervare onorată” se înțelege o rezervare efectuată prin Platforma ialoc sau prin website-ul Bucharest Food Week indiferent de data efectuării acesteia, pentru perioada 14 septembrie 2026 – 20 septembrie 2026 și pentru care Participantul se prezintă la restaurantul participant și beneficiază de rezervare.

3.5. În sensul prezentului Regulament, prin „rezervare anulată” se înțelege o rezervare efectuată prin Platforma ialoc sau prin website-ul Bucharest Food Week pentru perioada 14 septembrie 2026 – 20 septembrie 2026 la un restaurant participant la Bucharest Food Week 2026 și anulată de Participant cu respectarea termenului și a condițiilor de anulare aplicabile rezervării respective.

3.6. În sensul prezentului Regulament, prin „rezervare neprezentată” se înțelege rezervarea la care Participantul nu se prezintă la restaurant la data și ora rezervării, fără a o anula în prealabil cu respectarea termenului și a condițiilor de anulare aplicabile rezervării respective.

3.7. Nu pot participa la Campanie angajații Organizatorilor, persoanele implicate direct în organizarea și desfășurarea Campaniei, precum și rudele și afinii de gradul I și II ale acestora.

3.8. Participarea la Campanie nu este supusă niciunei taxe de participare. In acest sens, rezervarea prin Platforma Ialoc este gratuita iar Participantul suporta exclusiv costurile aferente consumației proprii la restaurantele participante, la care efectuează rezervări.

3.9. Rezervările pot fi efectuate la același restaurant participant sau la restaurante diferite. Pentru evitarea oricărui dubiu, la determinarea numărului de șanse se iau în calcul maximum 2 (două) rezervări onorate per Participant, la același restaurant participant, pe întreaga durată a Campaniei.

Art. 4. Mecanismul Campaniei

4.1. Participanții care îndeplinesc condițiile de participare și eligibilitate menționate la art. 3 de mai sus vor fi înscriși în tragerea la sorți.

4.2. Fiecare rezervare onorată la un restaurant participant, în condițiile prezentului Regulament, conferă Participantului o șansă la tragerea la sorți. Cu toate acestea, prin excepție, conform art. 3.9. de mai sus, la determinarea numărului de șanse se iau în calcul maximum 2 (două) rezervări onorate per Participant, la același restaurant participant, pe întreaga durată a Campaniei.

Pentru fiecare Participant eligibil va fi generat un număr de înscrieri în tragerea la sorți egal cu numărul de șanse dobândite conform prezentului articol.

4.3. Pentru evitarea oricărui dubiu, rezervările anulate sau neprezentate nu conferă șanse la tragerea la sorți.

4.4. După încheierea perioadei de participare la Campanie, Organizatorii vor verifica, pe baza informațiilor înregistrate în sistemul de rezervări, îndeplinirea condițiilor de participare și eligibilitate prevăzute la Art. 3 și numărul de șanse dobândite de fiecare Participant eligibil.

4.5. Statusul fiecărei rezervări (onorată, anulată sau neprezentată) este cel înregistrat în sistemul de rezervări ialoc, pe baza confirmării restaurantului participant. Evidențele Organizatorilor privind rezervările și statusul acestora fac dovada îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor de participare.

4.6. Organizatorii își rezervă dreptul de a exclude din Campanie rezervări și/sau participanți în cazul în care constată încălcarea prezentului Regulament, furnizarea unor informații false sau existența unor tentative de fraudare ori de manipulare a mecanismului Campaniei.

Art. 5. Premiile Campaniei

5.1. În cadrul Campaniei sunt oferite 5 (cinci) premii, după cum urmează:

Premiul 1 – Grand Prize: City Break Copenhaga pentru 2 persoane, oferit cu sprijinul Carlsberg.

Premiul are o valoare comercială maximă de 1.200 EUR și va cuprinde:

  • bilete de avion dus-întors pentru 2 persoane, de pe oricare aeroport din România cu zbor direct către Copenhaga și cu oricare dintre companiile aeriene disponibile;
  • 2 nopți de cazare pentru 2 persoane, în cameră dublă, cu mic dejun inclus, într-o unitate de cazare de minimum 3 stele;
  • tur privat pentru 2 persoane la Home of Carlsberg.

Orice costuri care nu sunt indicate expres ca fiind incluse în premiu sunt suportate de câștigător.

Premiul poate fi utilizat în intervalul octombrie 2026 – martie 2027, la o dată aleasă de Câștigător, în funcție de disponibilitatea zborurilor și a unității de cazare.

Premiul 2 – Voucher city break cu destinația Paris, premiul oferit cu sprijinul Christian Tour.

Premiul are o valoare comercială maximă de 1.000 EUR și constă într-un pachet turistic cu destinația Paris, cuprinzând bilete de avion dus-întors și cazare la hotel pentru minimum 2 (două) nopți, în limita valorii maxime a Premiului. Numărul de persoane și categoria unității de cazare se stabilesc de comun acord cu Christian Tour, în limita valorii maxime a Premiului.

Zborul poate avea ca punct de plecare oricare dintre aeroporturile din România și poate fi operat de oricare dintre companiile aeriene disponibile prin Christian Tour, în funcție de disponibilitate și de condițiile aplicabile la momentul rezervării.

Dacă valoarea pachetului ales de Câștigător depășește valoarea maximă a Premiului, diferența este suportată de Câștigător.

Premiul poate fi utilizat o singură dată, în termen de maximum 6 (șase) luni de la data acordării acestuia.

Premiul 3 – Boulevard Pass, oferit cu sprijinul Bucur.

Premiul are o valoare comercială maximă de 2.150 lei și cuprinde:

  • voucher de consumație pentru o cină pentru 2 persoane la Restaurantul Mahala (Bragadiru Palace, Calea Rahovei 147-153, 5, 050892 București), în valoare de 1.000 lei;
  • 2 bilete la concertul Bogdan Simion din data de 19 noiembrie 2026, la Sala Palatului;
  • 2 bilete la un spectacol din cadrul Festivalului Național de Teatru 2026, care se desfășoară în perioada 16 – 25 octombrie 2026, la București, spectacolul urmând a fi stabilit în funcție de programul festivalului, la momentul comunicării acestuia.

Biletele sunt valabile exclusiv pentru evenimentele și la datele indicate mai sus, sunt netransmisibile și nu pot fi înlocuite sau compensate în cazul în care Câștigătorul nu participă.

Cina la Mahala poate fi programată în intervalul octombrie 2026 – martie 2027, în funcție de disponibilitatea locației la momentul rezervării.

Premiul 4 – Guinness Pub Experience, oferit cu sprijinul Guinness.

Premiul are o valoare comercială totală maximă de 1.500 lei și cuprinde:

  • voucher de consumație în valoare de 500 lei la St. Patrick Irish Pub;
  • voucher de consumație în valoare de 500 lei la Kilkenny Irish Pub;
  • voucher de consumație în valoare de 500 lei la Primus Pub.

Voucherele pot fi utilizate în intervalul octombrie 2026 – martie 2027, la locațiile indicate mai sus, pe baza unei rezervări prealabile. Valoarea de 500 lei reprezintă consumația maximă acoperită într-o singură vizită la locația respectivă, fără limitarea numărului de persoane.

Premiul 5 – Voucher de consumație pentru o cină pentru 2 persoane la Kane (Strada Dianei nr. 9, București), oferit cu sprijinul S.Pellegrino și Acqua Panna.

Premiul are o valoare comercială maximă de 500 EUR.

Premiul poate fi utilizat până la data de 18 decembrie 2026, la o dată stabilită de Câștigător împreună cu locația, în funcție de disponibilitatea acesteia. Voucherul nu poate fi utilizat exclusiv pentru consumația de băuturi. Dacă valoarea consumației depășește valoarea maximă a Premiului, diferența este suportată de Câștigător.

5.2. Utilizarea Premiilor poate fi supusă unor termeni și condiții suplimentare impuse de partenerul care oferă Premiul.

5.3. Premiile nu pot fi preschimbate în bani și nu pot fi înlocuite, la solicitarea câștigătorului, cu alte bunuri sau servicii. Totodată, în cazul Premiilor constând în vouchere, credite de consumație sau experiențe cu o valoare maximă prestabilită, dacă valoarea bunurilor și/sau serviciilor efectiv utilizate de câștigător este mai mică decât valoarea maximă a Premiului, diferența rămasă neutilizată nu se reportează pentru o utilizare ulterioară și nu se compensează în bani sau sub o altă formă.

5.4. Valoarea comercială totală a Premiilor este de 17.840,39 lei, calculată prin raportare la cursul de schimb RON/EUR comunicat de Banca Națională a României și valabil la data de 11.09.2026, respectiv 1 EUR = 5.2557 lei.

Art. 6. Tragerea la sorți

6.1. Tragerea la sorți va avea loc la data de 23 septembrie 2026, prin intermediu unei platforme electronice de selecție aleatorie, iar desfășurarea acesteia va fi înregistrată video, în scopul documentării și verificării rezultatului extragerii.

6.2. Pentru fiecare dintre cele 5 premii va fi extras câte un câștigător. Astfel, un Participant poate câștiga un singur premiu în cadrul Campaniei.

6.3. Extragerea se va efectua în ordinea Premiilor prevăzute la art. 5.1, începând cu Premiul 5.

6.4. După desemnarea unui Participant drept câștigător, toate înscrierile aferente acestuia vor fi eliminate din pool înainte de extragerea următorului premiu.

6.5. În cadrul tragerii la sorți, Organizatorii vor extrage, suplimentar față de cei 5 (cinci) câștigători, 10 (zece) rezerve, pentru a acoperi situația în care un câștigător nu poate fi contactat sau validat ori refuză Premiul.

Art. 7. Validarea și contactarea câștigătorilor

7.1. Câștigătorii vor fi contactați folosind datele asociate contului și/sau rezervărilor, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data tragerii la sorți. Organizatorii vor efectua cel puțin 2 (două) încercări de contactare, una prin email si una prin telefon.

7.2. Pentru validare, câștigătorului i se pot solicita informații și documente strict necesare pentru:

  • confirmarea identității și a îndeplinirii condițiilor de participare;
  • acordarea premiului;
  • îndeplinirea obligațiilor fiscale și legale ale Organizatorilor și/sau ale plătitorului premiului.

7.3. Câștigătorul este obligat să pună la dispoziția Organizatorilor informațiile și/sau documentele solicitate pentru validare, în termen de 3 (trei) zile de la solicitare.

7.4. Utilizarea rezervelor. În cazul în care câștigătorul nu poate fi contactat, nu pune la dispoziția Organizatorilor informațiile și/sau documentele solicitate în termen, refuză premiul sau se constată că nu îndeplinește condițiile Regulamentului, acesta va fi invalidat, iar premiul va fi oferit primei rezerve eligibile.

În cazul în care o rezervă nu poate fi validată, nu poate fi contactată sau refuză Premiul, se va proceda la contactarea următoarei rezerve disponibile, în ordinea extragerii. Fiecare rezervă poate primi un singur Premiu în cadrul Campaniei.

În cazul epuizării celor 10 (zece) rezerve fără ca toate Premiile să fi putut fi acordate, Organizatorii vor efectua o nouă tragere la sorți pentru desemnarea câștigătorului/câștigătorilor aferenți Premiului/Premiilor rămase neacordate.

Art. 8. Anunțarea câștigătorilor

8.1. Numele câștigătorilor și premiile câștigate vor fi făcute publice prin afișare la adresa: https://bucharest.foodweek.ro/, în termen de maximum 5 (cinci) zile de la data finalizării procedurii de validare a tuturor câștigătorilor. Publicarea se va face prin indicarea numelui câștigătorului, împreună cu Premiul câștigat.

Art. 9. Taxe și impozite

9.1. Premiile acordate în cadrul Campaniei sunt supuse regimului fiscal aplicabil veniturilor din premii, în conformitate cu legislația fiscală în vigoare.

9.2. Impozitul datorat pentru Premiile acordate în cadrul Campaniei va fi calculat, reținut la sursă, declarat și achitat către bugetul de stat de către SASHA BOUTIQUE S.R.L., în calitate de plătitor de venit, prin aplicarea cotei de 10% asupra părții din valoarea fiecărui Premiu care depășește plafonul neimpozabil de 600 lei, potrivit art. 110 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

9.3. Orice alte obligații fiscale care ar reveni Câștigătorului potrivit legislației în vigoare, altele decât impozitul reținut la sursă prevăzut la art. 9.2, rămân în sarcina acestuia.

Art. 10. Prelucrarea datelor cu caracter personal

10.1. Datele cu caracter personal ale Participanților sunt prelucrate de Organizatori în scopul organizării și desfășurării Campaniei, inclusiv pentru verificarea eligibilității, efectuarea tragerii la sorți, validarea și contactarea Câștigătorilor, acordarea Premiilor, soluționarea eventualelor reclamații și îndeplinirea obligațiilor legale și fiscale aplicabile.

10.2. Informațiile complete privind prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv scopurile și temeiurile prelucrării, categoriile de date prelucrate, destinatarii datelor, perioada de stocare și drepturile persoanelor vizate, sunt prevăzute în Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, disponibilă pe website-ul Campaniei, alături de prezentul Regulament.

Art. 11. Modificarea, suspendarea și încetarea Campaniei

11.1. Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament, cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Orice modificare va fi realizată prin act adițional la Regulament și va fi adusă la cunoștința Participanților prin afișare la adresa: https://bucharest.foodweek.ro/en/regulament-dining-challenge.

11.2. Modificările Regulamentului vor produce efecte numai de la data publicării acestora și nu vor afecta drepturile dobândite de Participanți anterior acestei date, cu excepția situațiilor în care modificarea este impusă de lege sau de cauze independente de voința Organizatorilor.

11.3. Organizatorii pot suspenda sau înceta Campania înainte de termen în caz de forță majoră, caz fortuit sau în alte situații independente de voința lor care fac imposibilă, excesiv de dificilă sau nelegală continuarea Campaniei. Într-o asemenea situație, Organizatorii vor informa Participanții prin afișare la adresa: https://bucharest.foodweek.ro/en/regulament-dining-challenge.

Art. 12. Limitarea Răspunderii Organizatorilor

12.1. Organizatorii depun eforturi rezonabile pentru a asigura disponibilitatea și funcționarea corespunzătoare a Platformei ialoc pe toată durata Campaniei, fără a putea garanta funcționarea neîntreruptă sau lipsită de erori a acesteia. Organizatorii nu răspund pentru întreruperi temporare, erori tehnice sau indisponibilități ale Platformei ialoc determinate de cauze care nu le sunt imputabile ori care se află în afara controlului lor rezonabil, inclusiv intervenții tehnice, defecțiuni ale furnizorilor de servicii de comunicații sau infrastructură, precum și cazuri de forță majoră.

12.2. Având în vedere că Premiile constau în bunuri și/sau servicii care urmează a fi furnizate sau după caz prestate de către furnizori terți, obligația Organizatorilor privind acordarea Premiului se consideră îndeplinită la momentul semnării procesului verbal de premiere.

În acest sens, câștigătorii înțeleg și acceptă că furnizarea bunurilor și/sau prestarea serviciilor aferente se află în responsabilitatea furnizorilor terți. În măsura în care un furnizor refuză, nu poate sau nu își îndeplinește, total ori parțial, obligațiile aferente, din motive care nu sunt imputabile Organizatorilor, Organizatorii nu vor fi ținuți răspunzători pentru neexecutarea furnizorului și nu vor avea obligația de a acorda Câștigătorului contravaloarea Premiului, un premiu înlocuitor, despăgubiri sau orice altă formă de compensare.

Art. 13. Contactarea Organizatorilor

13.1. Pentru orice informații, întrebări, solicitări sau sesizări referitoare la Campanie ori la aplicarea prezentului Regulament, Participanții pot contacta Organizatorii prin e-mail, la adresa hello@foodweek.ro.

13.2. Eventualele reclamații privind organizarea sau desfășurarea Campaniei pot fi transmise la adresa de e-mail prevăzută la art. 13.1, pe durata Campaniei, precum și în termen de 3 (trei) zile lucrătoare de la data publicării câștigătorilor. Reclamația va cuprinde informațiile necesare identificării Participantului și descrierea situației reclamate. Organizatorii vor analiza și vor răspunde reclamațiilor în termen de maximum 5 (cinci) zile lucrătoare de la primire.

Art. 14. Dispoziții finale

14.1. Participarea la Campanie presupune respectarea prezentului Regulament.

14.2. Regulamentul este guvernat de legea română.

14.3. Eventualele litigii apărute între Organizatori și Participanți vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil, de instanțele competente potrivit legii.

14.4. Regulamentul a fost adoptat astăzi, 12.09.2026, și va fi autentificat de un notar public anterior începerii Campaniei, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

Soro.lume·Restaurant éto·Modelier·YUKI - Japanese Home Dining·Suta de grame·Tasting Room by Ethic Wine·Sip Coffee & Wine·L'Atelier Relais & Chateaux·Ever After·Jasu Bucharest·AURA Restaurant Herastrau·Hushimo·LITTLE NEW YORK·Animaletto Pizza Bar·BANCO·Raionul de Pește·Tudi's - Tudor Arghezi·À côté·Balls.·Kanpai·Gram Bistro·NOR - Sky Casual Restaurant·MOM·Mahala·Aristocool Bar & Lounge·Dieci - il numero·Resto Aperto·Vacamuuu·arzu·Edo Sushi & Garden Restaurant·Hard Rock Cafe·Bucătăria.localfood·Molf - Deli & Vinutz·Pâine și Vin·Michael's Bagel·KAO Chinese Restaurant·Mira·Dejavin·Suento by Gram Bistro·Brutangerie·Stadio Park·Casa Fratelli·Petra·DeSoi Cismigiu·Japanos·Animaletto House·Mezeya·Hala Mahala·Turkish Kitchen·STRĂBUN·Barrio·Picnic Sandwich Atelier·PhoBar·Nishani·Zaaf·Bruma Coffee & Wine·Stadio Atrium·WineOut·PAPILA·CAU Steakhouse·RYU Sando Bar·ISAN thai kitchen·Stadio Cafe Popular·GastroLab - Wine and Food Experience·Băcănia Veche - Delicatese & Grădină·Beyti Restaurant·Zelateria Braserie·Fior di Latte·Erbario·KuchiSabishii·Mosafir·Fish House·Shandra'ma·Divan·Napoletinii·Baristro·Cambun·Energiea·Restaurant Ancora·Le Bab - Charles de Gaulle·Condesa Bucharest·INDIGEN / Space for the Soul·Sharkia·Sanki Ramenbar·Smokăreală·Ou Restaurant·Salon Golescu·The Bagel Bar·Ginger Sushi Bar & Lounge·Champagneria Floreasca·Restaurant Casa Albă·Tudi's - Zinca Golescu·Asian Lab·Lente Arcului·Lovin' Winebar & Bistro·Circus Pub·Smash Baby Burger - Dorobanți·Jeonjuu Korean BBQ·Le Bab·Gluten Glory·Butter - Dorobanti·Check·Yoshi Izakaya·Grano·Kané - New Romanian Cuisine·Casa Espana by Alioli·Noua B.A.R.·NOUA. Bucătărie Românească·
Concierge AI
Ce-ai chef azi?
Salut! Spune-mi ce cauți (o zonă, un tip de bucătărie, ocazia sau un eveniment) și îți găsesc locul potrivit la Bucharest Food Week.

Acesta e un asistent AI, poate greși. Verifică detaliile.